 |
 | | Chişinău. Porţile Sfinte Este un monument de arhitectură construit în 1841, de formă pătrată, cu 2 nivele. Proiectul a fost elaborat de către arhitectul Luca Zauşckevici, care a luat ca exemplu Arcul de Triumf din Roma. Nivelul superior este decorat în stil clasic, pe partea frontală se află un orologiu mecanic executat în Austria, în interiorul aceluiaşi nivel este montat cel mai mare clopot din oraş. Este unica poartă păstrată din cele 3 existente şi cea mai impunătoare ca mărime şi mai măreaţă ca arhitectură. A fost ridicat în cinstea victoriei asupra oştirilor otomane în războiul ruso-turc. |
 | | Chişinău. Strada Alexandru cel Bun. Porţile Sfinte Str. Alexandru cel Bun (1877-1924) era partea cea mai frumoasă a oraşului. A avut mai multe denumiri: la începutul sec. XIX - str. Millionnaia; din anii ’40 ai sec. XIX până în 1877 - str. Moskovskaia; 1924-1944 - bd. Alexandru cel Bun; 1944-1952 - str. Lenin; până în 1990 - bd. Lenin; actualmente bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pe principala arteră a oraşului erau şi sunt amplasate cele mai importante obiective de menire socială, politică, economică şi culturală, având aspect european. Mijlocul străzii era plantat cu copaci, alcătuind un bulevard de o frumuseţe rară, asemănător străzilor oraşelor caucaziene. |
|